Atmosfera Evului Mediu va fi recreată în centrul Timișoarei! Festivalul a ajuns la a doua ediție

Muzeul Național al Banatului împreună cu Consiliul Județean Timiș organizează a II-a ediție a Festivalului Medieval al Castelului Huniade.  Astfel, în perioada 24 – 26 iulie, spectatori de toate vârstele sunt invitați la ineditul eveniment, care va reînvia timp de câteva zile, atmosfera Evului Mediu.

Festivalul Medieval al Castelului Huniade a fost creat pe de o parte din dorința de celebrare a istoriei, dar și din ideea de a ne transpune, pentru câteva zile, într-o lume fascinantă a poveștilor cu domnițe, cavaleri ori meșteșugari iscusiți, un timp al onoarei și frumosului, îmbinat cu tradiții, muzică, dans și bucate alese.

Spectacolele artistice aduse pe scena festivalului sunt și ele premiere pentru Timișoara. Vineri, 24 iulie, pe seară, ne este prezentată povestea est-europeană a zmeului care le răpește și le mistuie în foc pe fetele din neamul Primilor Oameni și legendele occidentale despre cavaleri și dragoni se inspiră din aceeași istorie învăluită în mister. Această poveste, însoțită de muzica originală compusă de trupa Peregrinii, va fi istorisită în stilul teatrului pirotehnic de Amor Flammis. Iar sâmbătă ne încântă privirele „Knightsdream, ultimul vis”, o poveste medievală despre destinul unui cavaler rătăcitor, a cărui viață pierdută pe câmpul de luptă poate fi întoarsă din drumul ei spre neant, o saga ce se transformă într-un basm gotic dintr-o altă lume. Un show pirotehnic narativ pe muzică live marca Peregrinii&Deep6Project.

Festivalul va găzdui și un concurs de bucătărie medievală, unde accentul se va pune în egală măsură pe arome și gust, dar și pe corectitudinea istorică a rețetelor: Ospățul Craiului Carol. Inclusiv bucătăriile în care se va prepara mâncarea sunt amenajate după tipicul medieval. În final, bucatele vor fi prezentate în cadrul unui banchet/ospăț.

Festivalul Medieval al Castelului Huniade se va desfășura timp de trei zile, în vechiul parc al castelului din Piața Huniade.

Participanți: grupurile de reconstituire istorică Hrafnabroethr, Compania Dragonului, Compania Ursului Brun, ȘoimanArt, Cercul Vânătoresc ”Sf. Hubert”, Amor Flammis, Deus Vult, Straja Cetății Mediaș, Asociația Losonczy Istvan, Teutonii Transilvaniei, Vulturii din Țara Calatei și grupurile artistice Peregrinii, Deep6 Project.

 Vineri, 24 iulie, se vor monta taberele și atelierele în curtea Castelului Huniade, realizând un muzeu, cu actori îmbrăcați în haine medievale, care respectă adevărul istoric. Seara se va deschide evenimentul printr-un spectacol de foc și muzică, pentru 30 minute, la care participanții vor fi invitați în fața scenei, pe scaune, la distanță de 2m între ele.

Sâmbătă și duminică (25-26 iulie) vor fi zile pline pentru vizitarea atelierelor. În fața fiecărui atelier (tabără) se vor amplasa scaune, cu respectarea distanțării, unde oamenii vor fi invitați să ia loc și să vadă diferitele momente puse în scenă de actori (atelier pielărie, atelier caligrafie, bucătărie medievală, jocuri de societate medievale, etc). Corturile respectă interioarele din perioada medievală. Participanții au posibilitatea să pună întrebări și să aibă discuții cu istoricii. Se vor face prezentări de armament și costume. După fiecare astfel de incursiune în istorie, oamenii vor fi conduși către următorul eveniment, pentru a fi așteptați următorii vizitatori.

In interiorul taberelor va fi creat un ring de lupta, iar oamenii vor fi așteptați să se așeze pe scaune pentru a privi o reconstituire a unei bătălii sau a unui turnir.

De asemenea, sâmbătă seara vom încheia ziua cu spectacol de muzică și foc. Participanții vor fi rugați să se așeze în conformitate cu indicațiile organizatorilor, în ordinea intrării. Locurile nu se pot muta/apropia. Vă rugăm să NU UITAȚI MĂȘTILE ACASĂ!

Toate reglementările de distanțare socială actuale vor fi respectate.

Vor exista 2 căi de acces, unde spectatorii trebuie să își lase datele de contact și numele și să accepte să le fie măsurată temperatura.

Please follow and like us:

admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *