IGPR verifica actiunea de capturare a lui Ionel Lepa! Rezultatele anchetei vor fi publicate dupa inmormantarea politistului

chestorul Ioan Buda si Alin Petecel, comandantul IPJ Timis

Patru politisti, neechipati corespunzator, au mers dupa un infractor deosebit de periculos. Din pacate a rezultat uciderea unuia dintre agenti si declansarea uneia dintre cele mai mari operatiuni de cautare a unui fugar, care a avut vreodata in Timis.

Acum sefii din Inspectoratul General de Politie investigheaza aceasta misiune de capturare, dar si hibele din operatiunea de cautare a lui Ionel Lepa dupa ce l-a omorat pe politist.

“Trebuie să mergem pe două chestiuni principale. Prima parte a acţiunii, ce ţine de la modul în care au acţionat colegii noştri şi până când a fost împuşcat colegul nostru şi a doua parte – de la împuşcătura sa şi până la prinderea acestui criminal. Dacă legat de prima parte am spus că acţiunea poliţiştilor de la IPJ Timiş a fost deficitară şi defectuoasă, atunci ştiu de ce am spus asta. Am dispus o anchetă acolo, ancheta e în curs. Vă voi da toate detaliile la finalizarea anchetei”, a declarat Ioan Buda.

Partea a doua, spune chestorul, reprezinta măsurile politiei ce s-au dispus.

“Pentru prima parte avem o anchetă desfăşurată la IPJ Timiş. Ea se va finaliza şi voi veni cu toate detaliile. Noi zilnic avem în jur de 20 de urmăriţi general ce sunt reţinuţi. De la începutul anului până în prezent au fost reţinuţi 3.800 de urmăriţi general. Pentru fiecare acţiune şi pentru fiecare urmărit general noi pregătim acţiunile într-un anumit fel. Pregătirea constă în profilul acelui căutat şi modul său de acţiune. Tocmai la acest lucru trebuiau să se gândească colegii mei. Să studieze profilul urmăritului general şi, în funcţie de aceasta, să intervină conform procedurilor”, a explicat el.

Politistul va fi inmormantat joi, la Recas.

admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *