Incendiu violent in Bihor! Un depozit de mase plastice a ars, iar fumul gros s-a vazut de la kilometri distanta

Foto: Daniel Satmari/Facebook

A fost alerta in localitatea Nojorid din judetul Bihor. Peste 60 de pompieri militari s-au luptat cu flacarile ce au cuprins un depozit de mase plastice.

La locul evenimentului s-au deplasat cu operativitate 5 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție la înălțime, un echipaj CBRN, respectiv un echipaj de prim ajutor calificat. După efectuarea recunoaşterii, au constatat că incendiul se manifesta violent la stiva de deșeuri situată pe latura de Est a obiectivului, pe o suprafață de aproximativ 200 mp. Flăcările, alimentate de cantitatea mare de materiale combustibile depozitate şi de vânt, ameninţausă se propage la întreaga cantitate de deșeuri depozitate pe o suprafață de peste 20.000mp.

Acţiunea de stingere a fost îngreunată de existenţa numeroaselor materiale combustibile (materiale plastice, deșeuri carton etc.), ce au favorizat dezvoltarea, pe timpul arderii, a unor temperaturi înalte şi degajări masive de gaze şi fum, dar și de lipsa surselor de apă de pe amplasament, alimentarea autospecialelor realizându-se în navetă de la sistemul de hidranți al localității Nojorid.

Pentru ca incendiul degaja foarte mult fum, a fost transmis un mesaj de avertizare prin sistemul Ro-Alert, pe o raza de trei kilometri.

Au ars, pe o suprafață de circa 1.200 de metri pătrați deșeuri reciclabile.

Cauza probabilă a evenimentului urmează a fi stabilită de către o comisie mixta, formata din pompieri si politisti criminalisti.

admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *