Masti chirurgicale, distribuite în Timiș. Cine le primește

Un transport care va conține 80.000 de masti chirurgicale va ajunge astăzi în Timiș. Toate acestea vor fi distribuite medicilor de familie și centrelor de îngrijire a persoanelor vârstnice.

Citește și: Momente emoționante în fața Spitalului de Boli Infecțioase! Pompierii, polițiștii și jandarmii au venit să le mulțumească medicilor

“Pentru asigurarea condițiilor corespunzătoare de protecție a personalului din asistența medicală primară, din asistența socială pentru persoane vârstnice, precum și din instituțiile și structurile al căror personal vine în contact cu persoane care prezintă risc major de a fi infectați cu virusul SARS-COV-2, Departamentul pentru Situații de Urgență trimite în țară un număr de 4.150.000 măști chirurgicale cu trei pliuri. Măștile au fost primite de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență ca donație” transmite Prefectura Timiș.

(P) Mănuși și produse dezinfectante! Cumpără din cel mai mare mall online!

Sursa citată susține că 41.600 de masti chirurgicale vor ajunge la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș, care le va distribui mai departe medicilor de familie, și alte 40.950 de masti chirurgicale vor ajunge la Direcția de Asistență Socială și Protecția Depturilor Copilului Timiș.

Până în prezent, medicii de familie au primit foarte puține masti chirurgicale sau alte echipamente de protecție din partea autorităților. Mulți și-au procurat pe cont propriu sau au primit donații din partea mai multor asociații sau firme

admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *