Cazuri de meningită în vestul țării! Un copil este internat la Timișoara

Doi copii din Lupeni, județul Hunedoara, au fost diagnosticați de medici cu meningită. Unul dintre copii, în vârstă de opt luni a murit, în timp ce altul în vârstă de patru luni este internat într-un spital din Timişoara.

Potrivit medicului şef al Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara, Cecilia Birău, primul caz de îmbolnăvire a fost constatat la copilul de patru luni. El a fost internat la spitalul din Lupeni, transportat apoi la Petroșani, însă medicii de aici au decis că cel mai bine pentru micuț ar fi să ajungă la secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean din Timișoara.

“Copilul a fost diagnosticat cu meningită purulentă. S-a făcut o puncţie rahidiană, iar lichidul cefalo-rahidian avea un aspect purulent. La examenul microscopic s-au determinat coci gram negative. Meningococul face parte din familia cocilor gram negative, dar diagnosticul nu este pus definitiv pentru că nu sunt terminate încă analizele. Copilul este sub tratament, cu evoluţie stabilă”, a declarat medicul şef al DSP Hunedoara.

Din păcate, un al doilea copil, în vârstă de opt luni, a murit. A intrat în stop cardio-respirator în timp ce era transportat de la Lupeni la Petroșani, însă medicii nu au reușit să îl salveze.

admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *