Ministrul Răzvan Cuc a fost implicat într-un accident de circulaţie. Care este starea sa

sursa foto: g4media.ro

Zi cu ghinion pentru Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor. În timp ce se afla în drum spre serviciu, maşina în care se afla, s-a ciocnit de o alta.

Accidentul s-a produs în apropiere de Gara de Nord, iar Razvan Cuc era pasager în maşină, au transmis reprezentanţii ministerului.

Potrivit poliţiştilor, accidentul s-a produs în jurul orei 10:00, în intersecţia străzilor Alexandru Ioan Cuza cu Iacob Negruzzi. Au fost implicate doua autoturisme care circulau pe şosea, însă în urma impactului au mai fost lovite alte patru maşini staţionate.

În urma evenimentului rutier, a rezultat o victimă, bărbat în vârstă de 36 de ani, pasager intr-unul dintre autoturisme. Se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor producerii evenimentului rutier. Conducătorii auto au fost testaţi, rezultatul fiind 0“, au transmis poliţiştii.

Mi-au pus diagnostic, a fost practic o factură la mână, mi-au pus medicii și toată echipa medicală de la spitalul Floreasca (…) mi-au sugerat să îmi pun acest ghips cu care voi sta 3 luni, dar asta nu mă împiedică să mă duc în următoarele zile pe șantier, adică miercuri să mă duc pe șantier în inspecție și să văd ce se va întâmpla pe șantier, pentru că activitatea trebuie să o continui, a fost un eveniment nefericit, am discutat și cu celălalt șofer practic care a acroșat mașina când mă deplasam spre întâlnirea la care trebuia să fiu dimineață la ora 10:00, este în regulă, nimeni nu a pățit nimic, toată lumea este în regulă și șoferul meu și celălalt șofer sunt din punct de vedere fizic sănătoși” a declarat Răzvan Cuc.

Poliţiştii fac cercetări să vadă cine este vinovat.

admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *