Spitalul modular din Timișoara va fi construit de armată pe stadionul CFR

După ce Ministerul Apărării Naționale a construit spitale modulare la București și Constanța, acum militarii vor ridica și la Timișoara un astfel de spital. Potrivit Prefecturii Timiș, spitalul de campanie va fi construit pe stadionul CFR din Timișoara.

“În urma unor discuții pe care prefectul județului Timiș, doamna Liliana Oneț, le-a avut zilele trecute cu reprezentanții Ministerului Apărării Naționale, este oficial anunțul că se pregătește instalarea unui spital militar de campanie la Timișoara. După analizarea mai multor locații, cel mai probabil acesta va fi instalat pe stadionul CFR din Timișoara”, transmit reprezentanții prefecturii.

La acest spital vor lucra medici militari care vor trata cazurile ușoare și medii de infectări cu COVID-19, atât din Timiș, cât și din vestul țării. Se va întâmpla acest lucru pentru a decongestiona spitalele COVID din vestul țării.

Unitatea mobilă va avea și o tabără de carantinare, cu o zonă de izolare și triaj pentru cazurile asimptomatice.

admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *