Undă verde pentru lărgirea drumului Timişoara – Moşniţa Nouă. A fost lansată licitaţia

Călin Dobra

Una dintre cele mai importante investiţii realizate de Consiliul Judeţean Timiş a intrat în linie dreapta. Autorităţile judeţene au lansat licitaţia pentru lărgirea la patru benzi a drumului judeţean Timişoara – Moşniţa Nouă.

Potrivit anunţului de licitaţie, valoarea estimata este de 30 de milioane de lei, iar fondurile sunt asigurate din bugetul judeţului, cât şi prin Programul National de Dezvoltare Locala – PNDL.

Suntem în linie dreaptă cu această investiție. Licitația este direct pentru execuția lucrării, întrucât am realizat deja proiectul tehnic. Ca estimare, în cazul în care nu vom avea parte de contestații, se va putea lucra chiar din această toamnă. Investiția a întârziat mult, pierdută prin contestații aberante, dar acum suntem la un singur pas important înainte de a vedea utilajele pe șantier“, a declarat președintele Consiliului Județean, Călin Dobra.

Potrivit proiectului, vor fi realizate sensuri giratorii, trotuare, piste pentru biciclişti şi vor fi plantaţi peste 1.000 de arbori.

Drumul va fi reamenajat pe o lungime de 4,1 kilometri. Data limită pentru depunerea ofertelor este 12 august.

admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *